Care sunt formele legale pentru desfasurarea raporturilor de munca dintre sportivi si cluburi sportive

    Potrivit dispozițiilor Legii educației fizice și sportului, pentru desfășurarea raporturilor între sportivii de performanță și structurile sportive este necesar a se încheia fie un contract individual de muncă, fie un contract de activitate sportivă. De altfel, există și un model-cadru al contractului de activitate sportivă, aprobat printr-un ordin al Ministerului Tineretului şi Sportului, elementele modelului – cadru fiind obligatoriu de cuprins în contractele deactivitate sportivă încheiate.
    Primul aspect pe care un sportiv de performanță îl poate analiza în urma ofertării de către un club sportiv este chiar forma contractuală propusă, respectiv contract individual de muncă sau contract de activitate sportivă. Ambele forme contractuale oferă o serie de avantaje și dezavantaje, atât din perspectiva cluburilor, cât și din perspectiva sportivilor. Din perspectiva cluburilor, obligațiile sunt mai puține şi costurile fiscale mai mici în cazul contractului de activitate sportivă decât în cel al contractului individual de muncă.

    Contractul de activitate sportiva. Avantaje si dezavantaje.

    În cazul contractului de activitate sportivă, clubul nu își asumă toate obligațiile prevăzute de legislația muncii în scopul apărării intereselor sportivului. Spre exemplu, plata nu este asimilată unui salariu, nu se angajează răspunderea disciplinară sportivului, ci o răspundere civilă contractuală, nu se garantează o durată minimă de concediu, sportivul nu beneficiază de concediul medical, încetarea
contractului nu poate interveni ca efect al demisiei sau al concedierii, nefiind aplicabile condițiile stricte și bine reglementate de Codul muncii. Astfel, sunt și rămân valabile doar obligațiile expres convenite în contractul de activitate sportivă.

*