Karate

Ştiri, evenimente
Legea nr. 32/1994 privind sponsorizarea PDF Imprimare Email
Scris de GD   
Joi, 09 Noiembrie 2017 21:33

Parlamentul României

Legea nr. 32/1994 privind sponsorizarea

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 01 iunie 1994
 

 

Art. 1. - Modificări (2), Puneri în aplicare (1), Jurisprudență (2), Referințe în cărți (1)

Sponsorizarea este activitatea care se desfășoară pe baza unui contract încheiat între sponsor și beneficiar, care consimt asupra mijloacelor financiare și a bunurilor materiale care se acordă ca sprijin, precum și asupra duratei sponsorizării. Reviste (1)

În cazul sponsorizării constând în bunuri materiale, acestea vor fi evaluate prin contractul de sponsorizare la valoarea lor reală din momentul predării lor către beneficiar. Jurisprudență (1), Reviste (1)

Art. 2. - Jurisprudență (1)

 

Este considerat sponsor orice persoană fizică sau juridică din România sau din străinătate care efectuează o sponsorizare în condițiile legii.

Art. 3. - Modificări (1), Puneri în aplicare (1), Reviste (1)

Persoanele fizice sau juridice din România nu pot efectua activități de sponsorizare din surse obținute de la buget.

Art. 4. - Modificări (1), Puneri în aplicare (1), Jurisprudență (7)

 

Poate beneficia de sponsorizare orice persoană juridică de utilitate publică, cu sediul în România, care desfășoară sau urmează să desfășoare o activitate cu caracter direct umanitar, filantropic, cultural, artistic, educativ, științific, religios, sportiv sau care este destinată protecției drepturilor omului și educației civice ori calității mediului înconjurător. Referințe (1 )

Citeşte mai mult...
 
Intrebari adresate Domnului Ministru al Tineretului și Sportului,Domnul Marius Dunca PDF Imprimare Email
Scris de GD   
Luni, 06 Noiembrie 2017 12:17

  voi adresa, cu respectul cuvenit, public, citeva intrebari Domnului Ministru al Tineretului și Sportului,Domnul Marius Dunca

                amariusdunca
1 - Domnule  Ministru  va  rog  sa ne  spuneti  cateva  cuvinte  despre  adolscentul  si  tanarul  Marius Danca .............unde  a  trait , unde a  invatat  , ce  activitati  extrascolare  ii  placeau ?
2 - Domnule  Ministru  adolscentul  si  tanarul  Marius Danca a  practicat  vreun  sport   ?
3 - Va rog  sa ne  spuneti  cand  si de  ce   a  intrat  omul  Marius Danca  in  politica  ?
4 - Domnule  Ministru  stim cu totii  ca  a-ti venit de  la  conducerea  ANPC  la  conducerea  Ministerului Tineretului si  Sportului , cum   a  fost  schimbarea aceasta  pentru  omul  politic  Marius Danca ?
5 -  Acum  dupa  ce  a  trecut  ceva  vreme  de  cand  sunteti  ministrul  tineretului si  sportului  puteti  sa  ne  spuneti    ce  a-ti  gasit  la  acest  minister  ,privind  cu  ochiul  critic  de  fost  sef  al  ANPC  ?
6 - Guvernul a aprobat  in  mai    2017 , (  printr-o  hotarare  de  guvern , modificarea HG 11/2013  ) ,  o nouă structură organizatorică a Ministerului Tineretului și Sportului, pentru a eficientiza activitatea ministerului și pentru a crea cadrul necesar implementării strategiei naționale în domeniul politicii de tineret și a strategiei naționale în domeniul sportului.
 
 
Citeşte mai mult...
 
Campionatului Mondial de Karate Traditional Fudokan,3-5 noiembrie Cluj-Napoca PDF Imprimare Email
Scris de GD   
Miercuri, 01 Noiembrie 2017 19:29

                karate-600x330

   In perioada 3-5 noiembrie 2017 Clujul este gazda Campionatului Mondial de Karate Traditional Fudokan, competitie desfasurata in Sala Polivalenta, cu sprijinul si sub egida Ministerului Tineretului si Sportului si organizata de Federatia Romana de Karate Traditional in colaborare cu Asociația Județeană de Karate Tradițional Cluj, Asociaţia Clubul Sportiv Fortuna Cluj, Hampton by Hilton Cluj-Napoca, cu sustinerea Primăriei şi Consiliul Local Cluj-Napoca şi al Consiliului Judeţean Cluj.

   La acest eveniment si-au anuntat participarea peste 2000 de competitori din 52 de tari care se vor lupta pentru cele 900 de medalii puse in joc de catre organizatori pentru cele 4 categorii de copii, cadeti, juniori, tineret si seniori (feminin si masculin).

 

Citeşte mai mult...
 


Pagina 82 din 322
Banner

jNews Module



Primeşte HTML?

Joomla Extensions powered by Joobi

Zona banere

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Sondaj

Cum poate fi mai bine promovat Karate-ul?
 

Sunteti aici: Home Ştiri